Regulament de prestare a serviciilor pentru agent

Ediţia Acordului nr.1 din 21.02.2015,

ACORD DE AGENT

Prezentul acord cu privire la prestarea funcţiilor de agent privind distribuirea informaţiei şi atragerea clienţilor se încheie între «Contabilizare» SRL (numită în continuare Companie sau Clouds.MD), înregistrată în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, în persoana directorului Reşitco Eduard, care activează în baza Statutului, şi persoana juridică care a acceptat aceste condiţii (numită în continuare Agent), numite separat Parte, iar împreună Părţi.
 Prezentul acord intră în vigoare din acel moment când Agentul îl va accepta apăsând butonul "Accept".

            I. TERMENI
1.1. Acord - prezentul acord între Părţi. Acordul este o ofertă publică în conformitate cu p.3. art. 681 al Codului Civil al Republicii Moldova (Nr. 1107 din 06.06.2002, Monitorul Oficial Nr. 82-86, din 22.06.2002)
1.2. Contractul în comerţ electronic poate fi încheiat în formă de contract electronic, conform articolului 6, p. (1), litera A a Legii cu privire la comerţ electronic (N 284-XV din 22.07.2004, Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr.138-146/741 din 13.08.2004);
1.3. Site-ul Companiei - totalitatea paginilor web plasate în reţeaua Internet, cu pagina de start (prin intermediul căreia poate fi executat accesul la toate celelalte pagini web ale Site-ului) la adresa www.Clouds.MD. În componenţa Site-ului se include de asemenea cabinetul personal în care Clientul poate introduce şi actualiza datele personale, vedea facturile eliberate şi le poate achita, şi cu ajutorul căruia are loc interacţiunea automatizată între Părţi.
1.4. Program - complex de programe pentru calculator, baze de date în formă electronică, care constituie obiectul dreptului de autor şi este protejat de lege.
1.5. Client - orice persoană înregistrată pe Site în sistemul informaţional al Companiei, cu scop de obţinere a drepturilor la Programe şi servicii. Pentru transferul de drepturi către clienţi asupra Programelor şi prestarea Serviciilor Compania încheie cu Client un acord separat cu privire la transferul de drepturi şi prestare a serviciilor.
1.6. Schema de agent - regula de calcul a remuneraţiei Agentului. Schemele de agent sunt prezentate pe Site-ul Companiei şi constituie parte integrantă a Acordului.

        II. OBIECTUL ACORDULUI
2.1. Compania obligă, iar Agentul îşi asumă obligaţiile de răspândire a informaţiei despre produsele şi serviciile Companiei şi de atragere a Clienţilor, activând în numele său. Pentru atragerea Clienţilor, Agentul are dreptul să îndeplinească şi alte acţiuni care nu se contrazic cu Legislaţia, Acordul şi interesele Părţilor.
2.2. Teritoriul pe care agentul poate răspândi informaţia nu este limitat.
2.3. Agentul garantează faptul că deţine toate drepturile şi împuternicirile legale pentru încheierea prezentului Acord.
2.4. Prezenţa anchetei plasate de către Agent pe Site-ul Companiei dă dovadă de acordul Agentului cu prezentul Acord.
2.5. Compania de sine stătător şi direct încheie acorduri cu Clienţii atraşi de Agent.

       III. STATUTUL ACORDULUI
3.1. Acordul constituie contractul de agent, conform Părţii 1, Capitolul XXIII a Codului Civil al Republicii Moldova, şi acceptat de Agent (acceptarea ofertei) conform articolului 687 a Codului Civil al Republicii Moldova.
3.2. Prezenta ediţie a Acordului intră în vigoare din momentul publicării pe site şi este valabilă până la momentul înlocuirii acesteia cu o ediţie nouă.
3.3. Acordul determină condiţiile îndeplinirii de către Agent a acţiunilor şi exercitării drepturilor şi respectării obligaţiilor de către Companie şi Agent. Acordul se răspândeşte asupra relaţiilor legate de drepturile şi interesele părţilor terţe care nu sunt Părţi ale Acordului, dar ale căror drepturi şi interese pot fi afectate de o Parte a Acordului.
3.4. Acordul reprezintă un acord juridic obligatoriu între Agent şi Companie. Afară de Acord, la dânsul se atribuie toate documentele speciale care reglementează prestarea serviciilor separate ale Companiei şi plasate în compartimentele corespunzătoare a Site-ului în reţeaua Internet.
3.5. Agentul este obligat să ia cunoştinţă cu întregul Acord până la înregistrarea pe Site. Înregistrarea în sistemul informaţional pe Site înseamnă acceptarea integrală şi necondiţionată de către Agent a Acordului în conformitate cu art. 687 a Codului Civil al Republicii Moldova. Lipsa copiei semnate între Părţi a Acordului pe suport de hârtie nu prezintă temei pentru considerarea Acordului drept neîncheiat.
3.6. Acordul este un document deschis şi public. Acordul poate fi modificat şi/sau completat de Companie în mod unilateral fără nici un aviz prealabil. Ediţia în vigoare a Acordului este plasată în reţeaua Internet pe adresa: http://clouds.md/rus/soglashenie-s-agentom Compania notifică Agenţii cu privire la modificările în Acord prin emailul indicat în cabinetul personal pe Site.
3.7. Continuarea relaţiilor între Agent şi Companie după introducerea modificărilor şi/sau completărilor în Acord înseamnă acceptarea şi acordul integral şi necondiţionat al Agentului cu aceste modificări şi/sau completări.
3.8. În cazul dezacordului Agentului cu Acordul sau actualizările acestuia, el este obligat să refuze colaborarea cu Compania.

                IV. ÎNREGISTRARE
4.1. Înregistrarea Agentului pe Site este benevolă şi se efectuează de către Agent în reţeaua Internet pe adresa: http://clouds.md/rus/registratia-novogo-agenta . Înregistrarea pe Site este necesară pentru ca Acordul să intre în vigoare.
4.2. Persoana care a înregistrat Agentul (în numele Agentului), declară şi garantează că ea deţine toate drepturile şi împuternicirile de a-l obliga pe Agent cu condiţiile şi prevederile Acordului şi că ea îl acceptă în numele Agentului.
4.3. La înregistrarea pe Site Agentul este obligat să comunice numele de utilizator şi parola unică pentru Site, şi datele de plată şi adresa poştală veridice şi date de contact (telefon, email). Forma de înregistrare a Site-ului poate cere de la Agent informaţie suplimentară. Forma de înregistrare poate conţine mijloace suplimentare şi/sau cere acţiuni adiţionale pentru protejarea de înregistrarea automată.
4.4. La înregistrare Agentul este de acord cu Acordul şi îşi asumă drepturile şi obligaţiile indicate în acesta
4.5. După înregistrarea reuşită a Agentului pe Site, Compania îşi asumă drepturile şi obligaţiile faţă de Agent, indicate în Acord.
4.6. Utilizarea de către Agent a Site-ului presupune acordul Agentului cu transmiterea, procesarea şi păstrarea întregii informaţii transmise de dânsul.
4.7. Toate operaţiunile cu folosirea numelui de utilizator şi parolei Agentului se consideră efectuate de către Agent. Compania nu este responsabilă pentru utilizarea neautorizată a datelor de înregistrare ale Agentului de către părţi terţe.

      V. CONFIDENŢIALITATEA DATELOR
5.1. Compania ia toate măsurile necesare pentru protejarea datelor indicate la înregistrare care trebuie păstrate în secret, de acces neautorizat, divulgare sau nimicire. Compania nu cunoaşte parola Agentului la Site, dar o poate schimba la cererea persoanei indicate în prealabil de către Agent.

      VI. MODUL DE ÎNDEPLINIRE A ACŢIUNILOR DE AGENT
6.1. Agentul de sine stătător, din contul propriu şi pe propriul risc răspândeşte informaţia despre produsele şi serviciile Companiei şi atrage/menţine Clienţii.
6.2. La răspândirea informaţiei, Agentul are dreptul să folosească cu titlu gratuit toată informaţia plasată pe Site-ul companiei cu acces public.
6.3. Clientul se consideră atras de Agent numai în acel caz dacă la momentul înregistrării primare pe Site el a indicat ID (numărul unic) al Agentului. De asemenea Clientul indică numărul, care în mod clar coincide cu schema de agent aleasă de Agent pentru primirea remuneraţiei pentru atragerea acestui Client. Lipsa de ID al Agentului indicat de Client (sau indicarea unui ID incorect al Agentului) în momentul înregistrării primare a Clientului constituie o condiţie suficientă pentru Companie pentru a refuza primirea şi achitarea raportului Agentului.
6.4. Compania formează pe Site Raportul Agentului, în baza datelor despre plăţile efectuate de Clienţii atraşi de dânsul. Agentul nu este obligat să indice sau să aprobe pierderile suportate de dânsul, iar Compania nu este obligată să le achite.
6.5. Raportul Agentului se consideră acceptat şi supus achitării de către Companie din momentul achitării şi semnării de către Clientul atras a actelor de predare-primire a drepturilor asupra Programelor sau actului de predare-primire a serviciilor Companiei, luând în consideraţie p. 6.3. al prezentului Acord cu Agent.
6.6. Originalele rapoartelor Agentului semnate de Companie se trimit Agentului la cererea lui prin poştă la adresa poştală indicată de acesta timp de 10 zile lucrătoare din ultima zi a lunii respective.

          VII. CALCULAREA REMUNERAŢIEI DE AGENT
7.1. Remuneraţia i se achită Agentului numai după primirea remuneraţiilor de la Clienţii atraşi de dânsul, pentru fiecare lună calendaristică precedentă, luând în consideraţie punctele stabilite mai jos.
7.2. Remuneraţia Agentului se achită conform schemei de agent alese de dânsul, indicată de Clienţii atraşi de dânsul în momentul înregistrării primare, conform p. 6.3. al prezentului Acord.
7.3. Remuneraţia Agentului se determină în formă de procent de la remuneraţia primită de Companie de la Clienţii atraşi, conform schemei de agent alese de Agent.
6.7. Remuneraţia de agent se achită numai pe parcursul termenului de valabilitate a schemei de agent alese de Agent. Din oricare remuneraţie de la Clientul atras primită după expirarea perioadei date, Agentului nu-i va fi calculată remuneraţie.
7.4. Remuneraţia de agent nu se calculează din venituri, dacă Clientul şi Agentul sunt de fapt una şi aceeaşi persoană.
7.5. Dacă pe parcursul perioadei termenului de valabilitate a schemei de agent alese de Agent Clientului atras de dânsul i se face restituirea mijloacelor băneşti, atunci remuneraţia Agentului va fi supusă recalculării, proporţional cu suma mijloacelor restituite.
7.6. Dacă timp de 3 luni după achitarea de către Companie a remuneraţiei se descoperă încasarea eronată a sumelor în favoarea Agentului, atunci remuneraţia Agentului va fi supusă recalculării cu valoarea sumei încasate eronat, iar Agentul se obligă să achite (să restituie) această sumă Companiei.
7.7. Dacă pe parcursul termenului de prescripţie autorităţile fiscale sau judiciar ale Republicii Moldova vor lua decizia cu privire la încasarea din remuneraţia transferată Agentului a unor sume care anterior nu au fost încasate, atunci remuneraţia Agentului va fi supusă recalculării luând în consideraţie valoarea sumei încasate, iar Agentul se obligă să achite (restituie) această sumă persoanei în favoarea căreia va fi luată decizia.
7.8. Toate decontările şi achitarea se efectuează în lei moldoveneşti.

        VIII. ACHITAREA REMUNERAŢIEI DE AGENT
8.1. Achitarea remuneraţiei se efectuează lunar în favoarea Agentului pentru luna precedentă până la data de 20 a lunii următoare.
8.2. Momentul achitării se consideră debitarea mijloacelor băneşti de pe contul de decontare al Companiei în favoarea contului bancar indicat de Agent. Compania nu este responsabilă pentru efectuarea transferului în caz când Agentul a indicat date bancare incorecte sau incomplete, şi în cazul apariţie la bănci sau organe de supraveghere a întrebărilor faţă de documentele şi datele bancare prezentate.
8.3. Achitarea mijloacelor băneşti se efectuează numai prin virament conform datelor bancare indicate de Agent.
8.4. Dacă Compania a încălcat termenele de transfer din propria greşeală, atunci ea îi va achita Agentul penalitate reieşind din rata de 1/360 a Băncii Naţionale a Republicii Moldova pentru fiecare zi de întârziere.

           IX. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE COMPANIEI

9.1. Compania are dreptul:
  9.1.1.În orice timp să modifice aspectul exterior şi conţinutul Site-ului.
  9.1.2.La cererea titularilor legali de drept asupra Programelor de exclus menţionarea Programelor pe Site şi de suspendat răspândirea drepturilor la Programul în cauză.
  9.1.3.De păstrat copiile de arhivă a informaţiei plasate anterior pe Site pe parcursul unui termen nedefinit.
  9.1.4.De cerut de la Agent îndeplinire de către acesta a obligaţiilor sale indicate în capitolul X. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE AGENTULUI. De suspendat sau de încetat colaborarea cu Agentul în cazul încălcării de către Agent a obligaţiilor sale.
  9.1.5.De cerut de la Agent prezentarea documentelor care confirmă veridicitatea datelor indicate de acesta la înregistrare. Pentru întreprinzătorii individuali asemenea document este buletinul de identitate sau un alt act de identitate conform legislaţiei. Pentru persoanele juridice acest document este procura valabilă întocmită de persoana împuternicită conform statutului persoanei juridice. Compania nu efectuează colectarea, păstrarea şi procesarea datelor cu caracter personal a cetăţenilor. Însă Compania are dreptul să ceară de la Agent, iar Agentul este de acord să prezinte unele date cu caracter personal care vor fi utilizate exclusiv în scopul executării prezentului Acord, şi protecţiei intereselor patrimoniale ale Agentului şi Companie.

9.2. Compania este obligată:
  9.2.1.Să respecte condiţiile Acordului.
  9.2.2.Să păstreze confidenţialitatea tuturor datelor indicate de către Agent pe Site, luând în considerare clarificările făcute în mod expres în Acord.
  9.2.3.Să nu divulge careva informaţie personală concretă despre Agent, afară de cazurile când această divulgare este indicată în mod expres în Acord sau este convenită în scris cu Agentul.


            X. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE AGENTULUI
10.1.Agentul are dreptul:
  10.1.1. Să comunice Clienţilor atraşi numărul schemei de agent alese pentru ca Clientul să-l indice la înregistrare.
  10.1.2. Să ceară de la Companie îndeplinirea de către aceasta a obligaţiilor sale indicate în p. 8.5.
  10.1.3. Să înceteze relaţiile cu Compania şi să obţină în întregime mijloacele băneşti aferente conform Acordului care se află pe contul intern al Agentului în Companie.
  10.1.4. Să participe la forumuri şi alte discuţii şi consultaţii pe Site, respectând etica comunicării de afaceri şi legislaţia.

10.2.Agentul este obligat:
   10.2.1. Să utilizeze Site-ul numai în scopuri legale.
   10.2.2. Să respecte condiţiile Acordului, să aducă condiţiile esenţiale ale acestuia la cunoştinţa angajaţilor săi şi să ia toate măsurile posibile pentru îndeplinirea de către dânşii a condiţiilor Acordului.
   10.2.3. Să ia cunoştinţă cu acordul-oferta încheiată între Companie şi Client cu privire la transferul de drepturi asupra Programelor şi prestare a Serviciilor, şi să nu ia măsuri care se contrazic sau împiedică realizarea prezentului Acord. Prezentul Acord poate fi modificat periodic de Companie, şi Agentul trebuie să urmărească ieşirea noilor ediţii. Versiunea actuală a acordului cu Clienţi se plasează pe Site pe adresa: http://clouds.md/rom/soglashenie-s-clientom/.
   10.2.4. Să nu încalce drepturile de autor şi alte drepturi legale ale părţilor terţe.
   10.2.5. Să nu încheie acorduri în numele Companie.
   10.2.6. Să nu ceară de sine stătător sau în componenţa acţiunilor colective de la Companie careva remuneraţie sau compensaţie (penalităţi) în formă bănească sau altă formă, cu excepţia remuneraţiei pentru rapoartele prestate şi acceptate de Companie, conform capitolului VIII. ACHITAREA REMUNERAŢIEI DE AGENT.
   10.2.7. Să se abţină de orice declaraţii publice şi de plasarea informaţiei care poate prejudicia Compania, Clienţii sau vizitatorii Site-ului.
   10.2.8. De păstrat confidenţialitatea condiţiilor Acordului ce ţin de relaţiile financiare ale Părţilor.
   10.2.9. De păstrat în secret numele de utilizator şi parola de acces la Site şi alţi parametri importanţi de conectare. În caz de descoperire a faptei sau suspiciunilor de acces neautorizat la cabinetul personal pe Site (inclusiv refuzul spontan de accesare cu parola care a fost valabilă anterior) să schimbe imediat parola şi să notifice Compania.
   10.2.10. În caz de primire de către Compania a pretenţiei privind încălcarea dreptului de autor sau altor drepturi legale în rezultatul acţiunilor Agentului, ultimul este obligat imediat, de sine stătător şi din propriul cont să realizeze soluţionarea acestor pretenţii din partea părţilor terţe faţă de Companie.
   10.2.11. Imediat să-i restituie Companiei toate mijloacele băneşti primite pentru Programe, dacă pe cale judiciară va fi stabilit că Agentul nu a avut dreptul să încheie Acordul.
   10.2.12. Să nu cesioneze drepturile şi obligaţiile sale conform Acordului părţilor terţe fără coordonarea în scris cu Compania.


            XI. LIMITAREA RESPONSABILITĂŢII
11.1.Clientul recunoaşte şi este de acord cu faptul că nici într-un caz Compania nu este responsabilă faţă de Agent şi părţi terţe pentru:
  11.1.1. Divulgarea informaţiei care s-a produs din cauza Clientului, sau care a devenit necesară în condiţiile legislaţiei Republicii Moldova sau ţării în care sunt stocate datele, la cererea autorităţilor competente.
  11.1.2. Oricare rezultate directe şi indirecte primite de Client (Utilizatori) în procesul utilizării Programelor care se oferă numai în condiţiile «aşa cum este». Clientul utilizează informaţia şi Programele benevol cu condiţia acceptării totale a tuturor riscurilor şi consecinţelor legate de utilizarea acestora.
  11.1.3. Orice prejudiciu indirect, accidental, neintenţionat, inclusiv profitul ratat sau datele pierdute, prejudiciu demnităţii, imaginii sau reputaţiei comerciale cauzat în legătură cu utilizarea Site-ului, Programelor şi Serviciilor legate de acestea.
  11.1.4. Careva acţiuni sau omitere a Clientului (şi Utilizatorilor săi) şi părţilor terţe, inclusiv prejudiciul de orice fel suportat în rezultatul acestor acţiuni sau omiterii.
  11.1.5. Orice relaţii şi rezultate care pot apărea la Clienţi cu părţi terţe, inclusiv cu utilizarea Site-ului şi Programelor.

11.2. Clientul acceptă faptul că utilizează materialele de pe Site, Programele şi/sau Serviciile pe propriul risc şi este personal responsabil pentru eventualele consecinţe ale utilizării materialelor indicate şi rezultatelor funcţionării Programelor şi prestării Serviciilor. Programele şi informaţia plasată de Furnizori nu se verifică de către Companie privind conformitatea cu careva cerinţe (autenticitatea, integritatea, buna credinţă, etc.).
11.3. În cazul încălcării de către Companie a condiţiilor oferirii drepturilor la Programe şi prestarea Serviciilor, conform capitolului VI. MODUL DE TRANSFER A DREPTURILOR ŞI PRESTARE A SERVICIILOR, volumul maxim al responsabilităţii Companiei este limitat de remuneraţia achitată de Client pentru aceste drepturi la Programe şi preţul acestui Serviciu.
   Pentru drepturile la Programe şi/sau Serviciile de natură regulată, volumul maxim al responsabilităţii Companiei este limitat de remuneraţia achitată de Client pentru drepturile la Programe şi prestarea acestui Serviciu în luna în care Compania a încălcat condiţiile Acordului.
11.4. Serviciile şi Programele nu sunt destinate pentru aplicarea la instalaţii nucleare, în servicii de dispecerat de trafic aerian sau sisteme de asigurare a necesităţilor vitale, unde refuzul de funcţionare a lor poate duce la moarte sau prejudiciu ecologic (şi alte acţiuni legate de risc sporit). Compania nu garantează funcţionarea neîntreruptă de 100% sau infailibilă a Site-ului, Programelor şi/sau Serviciilor.
11.5. Compania de asemenea se eliberează de responsabilitate pentru încălcarea condiţiilor Acordului dacă această încălcare a fost cauzată de acţiunea circumstanţelor de forţă majoră, inclusiv: acţiunile organelor puterii de stat, incendiu, inundaţie, cutremur de pământ, alte calamităţi naturale, deconectări în masă a energiei electrice şi tulburări civile.

            XII. PREVEDERI FINALE
12.1. Acordul înlocuieşte toate acordurile între Părţi referitor la obiectul Acordului.
12.2. Acordul înlocuieşte toată informaţia precedentă pe care a avut-o sau a putut avea Clientul referitor la modul de prestare, primire şi achitare a Serviciilor.
   Informaţia plasată pe Site în afara prezentului Contract nu constituie ofertă publică şi este prezentată exclusiv în scop informativ.
12.3. Acordul se reglementează în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. Chestiunile nesoluţionate de Acord vor fi supuse soluţionării în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.
12.4. Clientul poate propune completări şi modificări speciale în Acord. Completările şi modificările în Acord la propunerea Clientului se consideră acceptate în cazul semnării lor în scris de ambele Părţi.
12.5. În cazul apariţiei oricăror dispute sau contradicţii legate de executarea Acordului, Părţile vor depune toate eforturile pentru soluţionarea lor prin negocieri. În cazul nesoluţionării disputelor prin negocieri, disputele vor fi supuse soluţionării în modul stabilit de legislaţia Republicii Moldova, în judecătoria mun. Chişinău.
12.6. Acordul este întocmit în limba rusă. La cererea Clientului pot fi pregătite versiunile pentru familiarizare în limba română. În cazuri de divergenţe a versiunii ruse a Acordului şi versiunii în altă limbă, vor fi aplicate prevederile versiunii ruse a Acordului.
12.7. Dacă din careva cauze una sau câteva prevederi ale Acordului vor fi recunoscute nevalabile sau lipsite de efect juridic, aceasta nu va afecta valabilitatea sau aplicabilitatea celorlalte prevederi.
12.8. Toate drepturile asupra Programelor, mărcilor comerciale şi altor produse de proprietate intelectuală aparţin titularilor legali de drept a lor.
13.9. Acordul, cât şi alte documente ale Companiei, constituie obiectul protejat de dreptul de autor care îi aparţine Companie.
13.10. Dacă nu s-a convenit altfel în mod expres, toate referinţele la puncte şi capitole în Acord sunt indicate pentru punctele şi capitolele respective ale prezentului Acord.